Pentru că nu există domeniu al experienței umane la care să nu poată fi aplicată astrologia. Ea nu trebuie considerată ca un mijloc de a vizualiza viitorul. Știm că Astrologia este o disciplină antică, în care abordarea lumii înconjurătoare și a omului era alta decât astăzi. Dacă ne referim la scrierile Egiptului antic, comunicarea prin simboluri și gândirea în imagini, a fost înlocuită în decursul timpului cu gândirea abstractă. De fapt, astrologia însăși este o modalitate simbolică de a plasa omul în relații cu Universul, dar din păcate, a ajuns să fie considerată drept superstiție.
De ce astrologia? Pentru că Astrologia oferă multiple posibilități, poate revela multe lucruri asupra relațiilor om-mediu, poate interveni cu sugestii în zonele cele mai importante ale vieții, poate oferi ocazia de a înțelege la timp, de a acționa, de a preveni până nu e prea târziu, de a corecta, de a deschide căi de comunicare, de a liniști sufletul.
Fiecare dintre noi am venit pe lume cu "cheile" care pot deschide porțile adevărului, ale cunoașterii; aceste chei trebuie însă folosite, ele trebuie doar introduse în broască și răsucite.
Nașterea este cel mai mare mister al Universului, care sfidează orice pretenție de cunoaștere. Venim pe lume sub semnul fericirii și nu al nefericirii. Calitățile cu care ne naștem sunt pentru toată viața.
În fiecare zi se nasc în mintea noastră sute sau chiar mii de întrebări. Orice întrebare conține în sine răspunsul, el nu trebuie căutat în exterior ci în interior. Orice problemă conține în sine soluția (problemele vin împreună cu soluțiile) dar pentru aceasta trebuie conștientizată. Din această experiență lăuntrică se va naște schimbarea. Există în această viață anumite lucruri pe care fiecare trebuie să le facă singur.
Sunt situații când, pentru a dobândi o nouă înțelegere asupra lumii, trebuie să suferim. Uneori o boală sau un accident poate fi mesajul Universului să ne "predăm". Boală înseamnă nu numai o perturbare anatomică ci și un conflict la nivelul conștiinței-soluția-rezolvarea conflictului. Fiecare boală înseamnă o problemă de viață nerezolvată. Avem în celulele noastre toate genele necesare pentru a ne transforma după propria voință.
Succesul este capacitatea de a rămâne în armonie cu Universul. Boala se naște din minte și poate fi vindecată prin minte. Orice acțiune de vindecare trebuie începută la nivelul conștiinței. Este o decizie mentală - o dietă mentală. Se știe că, în emisfera dreapta este limbajul simbolic intuitiv prin care se exprimă subconștientul nostru. Aici găsim Cartea Universului înscrisă în noi, "biblioteca" în care sunt depozitate toate datele referitoare la motivarea noastră ca simbol, sens și devenire.
Fixarea minții pe o idee, hrănită de mentalitatea timpului, nu permite accesul la sfera inconștientului în care sunt înscrise programele, resursele, forțele latente necesare vindecării. Realitatea reflectă ceea ce proiectează mintea. Să ne amintim că Einstein afirma că "trăim în lumea tuturor posibilităților". Mintea noastră proiectează informații, în mod constant, ne trimite semnale în fiecare minut al vieții noastre, dar noi tindem să le ignorăm. Iată răspunsul la întrebarea: de ce astrologia? Să fim recunoscători pentru informațiile pe care le primim, ca să ne putem înțelege viața și să transformăm energia din noi.
Ceea ce e menit să fie, e legat de trecutul nostru și de karma pe care o avem de rezolvat în această viață. A fost destinul nostru să ne naștem la o anumită dată, oră, localitate, într-o anumită familie și cu anumite aspecte fizice, cu un anumit cod genetic, aptitudini, puncte forte și puncte slabe. Dar alegerile pe care le facem în viață sunt lucrarea liberului arbitru.
Există o relație puternică între karma și ceea ce realizăm în viitor. Problemele karmice nerezolvate ne opresc evoluția. Karma poate explica și de ce apar anumite persoane în viața noastră, și de ce anumite lucruri se întâmplă sau lipsesc din viață noastră - posibil blocaj mental, emoțional, spiritual. După mii de ani de căutări, omul actual este capabil să se conștientizeze pe sine și să se raporteze la toate reperele care-i determină existența.
Cu toții trăim în "aici și acum" pentru că am cerut o ocazie să ne vindecăm karma. Putem să ne eliberăm de judecățile noastre cerând ca ele să fie înlocuite cu iubire. Când se nasc întrebări de genul - de ce divorțez, de ce nu mă realizez în viață și multe alte de "ce"-uri, astfel de întrebări pot avea răspuns numai cu ajutorul astrologiei. Ca să știm cine suntem trebuie să învățăm să citim semnele, semnalele, astfel încât să putem înțelege lecțiile de viață.
Și totuși să nu uităm că "Astrele predispun,omul este cel care dispune"!
Elena Toader
Vrei să cunoşti mai mult? Înscrie-te la cursuri! Acum!
Vă oferim câteva articole de astrologie. Aceste articole au fost selectate dintre lucrările de absolvire ale cursanţilor şi publicate cu acordul acestora.
Studiu teoretic de astrologie relaţională - autor Fülöp László
Un "periplu" terapeutic prin semnele zodiacale - autor Cosmina Duba
Astrologia - cea mai veche ştiinţă - autor Anca Tautu
Astrologia este conexiunea noastră cu cosmosul - autor Petrică Bogdan
Astrologia - instrument creativ al vieţii de zi cu zi - autor Monica Vălenaş
Zodiile si profesiile - autor Elena Marcu
Tranzitele lui Pluton şi megatendinţe ale secolului al XX-lea - autor Sorin Bratoveanu
Astro-psihologia şi copiii - autor Gianina Milascon
De ce astrologia? - autor Elena Toader
Puteţi citi şi alte articole ale absolvenţilor la AstroDex
"Normele vieţii sunt structurate ca forme şi aranjamente nucleare, în relaţie cu mişcările universului."
Louis Pasteur(1822-1895, savant francez)
Următoarea serie a cursurilor de astrologie şi numerologie începe în 18 octombrie 2024